marți, 28 februarie 2017

Efort fizic acasă, kilograme în minus

Revin pe blog cu un articol suuperrr pentru voi. M-am gândit ce se poate face pentru a economisi timp şi a nu mai merge la sală? Da, ăn scopul unei slăbiri, evident. Am zis că exerciţiile fizice făcute acasă sunt numai bune. Trebuie doar să ştii ce să faci şi cum să faci.

Un antrenament făcut acasă te poate ajuta să scapi de grăsimea de pe abdomen. Ai grijă la ce mănânci şi treaba e ca şi rezolvată. Corpul tău ca fi mult mai ferm şi vei fi atrăgătoare sau trăgător, că este valabil şi pentru brăbaţi.

Iată un exerciţiu:

Sprijin pe mâini, cu faţa către podea menţine corpul perfect drept, paralel cu solul. Ridică şi întinde piciorul stâng, apoi mâna dreaptă astfel încât să o menţii paralelă cu solul. Aplică aceeaşi mişcare pentru piciorul drept şi mâna stângă. Efectuează câte 10 serii pentru fiecare exerciţiu.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu